Lyrics

Asta e o piesă pentru tine Pentru orice puşti (a fost un puști odată exact ca mine) Care a crescut exact ca mine, în care mă regăsesc pe mine E cald afară, dar în sufletul tău a venit iarna Fumezi de săptămâni întregi visând o zi în Jamaica Şi maica ta, măicuţa ta nu ştie ce să facă În loc să te ia de la şcoală, iar te ia de pe stradă Când pleacă o văd mereu la fel de supărată Nu mai poate să vadă în tine copilul ei de altădată Şi parcă ieri îţi spunea cât e lumea de rea Te ferea de toate acele rele să n-ajungi așa Dar nu ştia că n-are nici o şansă Oricât de mult ar fi încercat n-ar fi putut să te oprească Strângi acum din dinţi, te minţi, te simţi condamnat Zici că viaţa e de căcat, iar oamenii nu-ţi mai plac Şi pentru simplul fapt c-ai prea puţine pe masă Stai prea puţin timp acasă, prea multe gânduri te-apasă Mai lasă puţin şi de la tine şi fă ceva Dacă îţi doreşti cu adevărat să-ţi fie mai bine Când te privesc, mă văd pe mine, aşa am fost şi eu De-asta te simt mereu ca pe copilul meu Ştiu că ţi-e greu, ascultă-mă, că şi eu te ascult Şi pentru tine cânt atunci când plâng Când te privesc, mă văd pe mine, aşa am fost şi eu De-asta te simt mereu ca pe copilul meu Ştiu că ţi-e greu, ascultă-mă, că şi eu te ascult Şi pentru tine cânt atunci când plâng Îmi amintesc cum se auzea odată Muzica din camera ta, acum aud înc-o ceartă Încă o palmă dată şi încă o înjurătură Deschizi uşa şi pleci din nou plin de durere şi ură Gânduri te fură, e încă o noapte prea lungă Şi-o sticlă de ţuică ciordită n-o să-ţi ajungă Nu ţi le alungă, dar tu ştii ce să faci Au trecut deja doi ani de când ai început să tragi Şi faci mereu ce ştii să faci că n-ai timp să regreţi Tu nu mai crezi de mult în cai verzi pe pereţi, dar îi vezi Seară de seară pe-afară cu toţi bagabonţii Care înghit în sec atunci când trec pe lângă Fonzi Acelaşi anturaj, acelaşi gard, acelaşi parc Toţi fac parte din peisaj când frunzele cad Se pun toţi în cap, îţi spun acum "Ţine capul sus!" Sunt multe, prea multe, prea multe, prea multe de spus Când te privesc, mă văd pe mine, aşa am fost şi eu De-asta te simt mereu ca pe copilul meu Ştiu că ţi-e greu, ascultă-mă, că şi eu te ascult Şi pentru tine cânt atunci când plâng Când te privesc, mă văd pe mine, aşa am fost şi eu De-asta te simt mereu ca pe copilul meu Ştiu că ţi-e greu, ascultă-mă, că şi eu te ascult Şi pentru tine cânt atunci când plâng
Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out