Listen to Ultimul RedBull by Yenic

Ultimul RedBull

Yenic

Hip-Hop/Rap

Lyrics

Vezi tu care e ideea, sunt sătul de-atâta lume Care toți zic că mă știu da' nu știu cum e pe bune La capitolu' probleme? Crede-mă, am îndurat multe Cot la cot cu Lucifer care mă săruta pe frunte Îmi spunea c-o să-ntâlnesc cea mai minunată fată Și-o să sufăr după ea cum n-am suferit niciodată Fix așa s-a întâmplat, și-am trăit o viață de chin Pot spune c-a început de când încă eram copil Am luat-o pe-o cărare care n-o să-mi facă bine Și de-o fi să plec de-aici, sper să mă vorbiți de bine Fata mea, am văzut în tine, ce nu aveau altele Ca remediu am acum, RedBull-ul și plantele Iar o dau în altele, da' vreau să vă zic despre fete Care m-au făcut să sufăr și-au lăsat în suflet pete Multă lume mă condamnă că n-am destulă voință Să mă las de-o dependență, iartă-mă-s din suferință Vezi tu, asta-i despre mine, tipu' din ultima bancă Ce se ascundea de lume că e trist să nu îl vadă Le dădeam inima-n palmă, dar toată lumea a rănit-o Sincer, nu asta e viața pe care eu mi-am dorit-o Vreau să mă nasc a doua oară, poate ies mai diferit De ce mereu când pun suflet, tot eu-s ăla neiubit? Lucifer îmi dă semnale, că sfârșitu' se apropie Văd o doamnă întunecată îmbrăcată într-o rochie Într-un vis... atât de neagră dinafară E ciudat faptul că-mi place sau că nu mă înfioară? Lasă timpul să m-așterne peste frunzele căzute Și-am să urc în cor la îngeri cu-aripile mele rupte Vreau de dorul meu să cânte îngerii de pe pământ Iar pe cei care-i iubesc să-mi pună floare la mormânt Am să vă umblu prin gând când se-apropie miezul nopții Și-atunci când va fi momentul ne vom revedea cu toții Încă nu știu data morții, când va fi să se întâmple Vreau să știe toată lumea c-am iubit un singur nume După au aparut mai multe, doar că pentru prima dată Am iubit și am urât de-a lungul vieții doar o fată Ea nu m-a vrut niciodată, totodată ea-i motivul Pentru care-am învățat să dăruiesc trandafirul Dar în fine, lasă astea, am o singură rugăminte Ultima doză de RedBull, vreau să o împart cu tine Vezi tu, asta-i despre mine, tipu' din ultima bancă Ce se ascundea de lume că e trist să nu îl vadă Le dădeam inima-n palmă, dar toată lumea a rănit-o Sincer, nu asta e viața pe care eu mi-am dorit-o Vreau să mă nasc a doua oară, poate ies mai diferit De ce mereu când pun suflet, tot eu-s ăla neiubit? Lucifer îmi dă semnale, că sfârșitu' se apropie Văd o doamnă întunecată îmbrăcată într-o rochie Într-un vis... atât de neagră dinafară E ciudat faptul că-mi place sau că nu mă înfioară? Lasă timpul să m-așterne peste frunzele căzute Și-am să urc în cor la îngeri cu-aripile mele rupte Vreau de dorul meu să cânte îngerii de pe pământ Iar pe cei care-i iubesc să-mi pună floare la mormânt Am să vă umblu prin gând când se-apropie miezul nopții Și-atunci când va fi momentul ne vom revedea cu toții
Writer(s): Ienciu Florin Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out