Lyrics

Stăteai în brațele mele, ne uitam pe cer Și număram stele, parcă era ieri, da Stăteai în brațele mele, ne uitam spre cer Și număram stele, parcă era ieri, da Oh Tu ești ultima Ultima pe care-o las să îmi facă așa ceva Dreptul meu la replică Dreptul meu să dau jos o piatră de pe inimă Chiar nu ți-ai dat seama? Tot ce-am construit noi ai reușit să strici așa ușor De parcă nici n-ar fi existat, vreodată, mă rog Degeaba îți mai explic acum ce simt Stăteai în brațele mele Ne uitam pe cer Și număram stele Parcă era ieri, da Stăteai în brațele mele Ne uitam spre cer, da Număram stele Parcă era ieri, da, da Parc era ieri, da Parcă era ieri, da N-aș putea uita vreodată Nu, nu Nu știi ce mi-ai făcut, habar n-ai Nu, nu știi cât m-a durut Atât de repede a trecut Iar tu ai trecut peste de parcă nici nu te-am avut Parcă ieri eram pe bancă primului sărut Dar inocența pe care o iubeam a dispărut Ce mi-ai făcut? Jur că ești ultima Căreia să îi mai las pe mână inima Cam dat totul, dar nu ai apreciat Și ai luat cu tine totul atunci când ai plecat Dragoste oarbă, într-adevăr și drept dovadă Sunt probleme pe care ochii mei n-au putut să le vadă Dar, odată cu plecarea ta Am o presimțire că mi-a revenit vederea Acum totul e clar Vorbe-n vânt au fost multe Vrute și nevrute Sentimente dispar Amintirile rămân și de ele n-am cum să mă separ Nu, n-am cum să mă separ N-am cum să mă separ Amintirile rămân mereu Nu, nu, nu știi ce mi-ai făcut, habar n-ai Nu știi cât m-a durut, habar n-ai Stăteai în brațele mele Ne uitam spre cer, da Și număram stele Parcă era ieri, da Stăteai în brațele mele Ne uitam spre cer, da Număram stele Parcă era ieri, da Parcă era ieri Parcă era ieri N-aș putea uita vreodată Nu, nu, nu știi ce mi-ai făcut Habar n-ai Nu știi cât m-a durut Habar n-ai Stăteai în brațele mele Ne uitam spre cer, da Număram stele Parcă era ieri, da Stăteai în brațele mele Ne uitam spre cer, da Și număram stele Parcă era ieri
Writer(s): Romulus Vulpescu, Temistocle Popa Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out