Lyrics

Eu sunt micul tău desert Tu ești fructul interzis Nu-mi ajungi în doze mici După bis mai vreau un bis Vreau să fii a mea de tot Oh, Doamne, cât am încercat Dar cireșele ca tine Nu cad ușor din copac Eu am dragostea pe tavă Tu, tacâmul potrivit Știi că ale tale buze-s Tot ce am acum în gând Pot să par un pic nebun Pot să par mai mult ciudat Zbor ca visele și aștept Tu să faci măcar un salt Căci viața mea e dulce Dar n-are niciun haz fără tine Vreau să fii cireașa de pe mine (oh) Cu zâmbete și săruturi dulci aș vrea Tu să fii cireașa mea E atât de simplu (uuu) Cireșe fără tort există Tort fără cireșe, nu Și tot ce-aș vrea Tu să fii cireașa mea E atât de simplu (uuu) Cireșe fără tort există Tort fără cireșe, nu Și tot ce-aș vrea Tu să fii cireașa mea Insectele-n stomacul meu Și clipele de neuitat Aș vrea să le întind Ca pe-o gumă de mestecat Să le lipesc în păr Și să-ți lipesc și ție S-avem aceeași gumă-n cap Ce ține o veșnicie O, Doamne, cât am încercat Să o fac să înțeleagă Că i-aș da lumea întreagă I-aș fi dăruit îndată și chitara mea Și sufletul, și piesa preferată Căci viața mea e dulce Dar n-are niciun haz fără tine Vreau să fii cireașa de pe mine (oh) Cu zâmbete și săruturi dulci aș vrea Tu să fii cireașa mea E atât de simplu (uuu) Cireșe fără tort există Tort fără cireșe, nu Și tot ce-aș vrea Tu să fii cireașa mea E atât de simplu (uuu) Cireșe fără tort există Tort fără cireșe, nu Și tot ce-aș vrea Tu să fii cireașa mea
Writer(s): Denis Roabeș, The Motans Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out