Înțelept, Codrule, Ești...

Înțelept, codrule, ești Nicăieri nu te grăbești Între foșnet de copaci Stai și taci, doar stai și taci Şi câtu-i ziua de mare Crengile le-nalţi spre soare Şi-adânceşti cu semeţie Rădăcinile în glie Eşti şi casă şi cetate Pentru orice vietate Eşti azil şi adăpost Eşti şi purtător de rost Vin în tine să se adune Zâne rele, zâne bune Păsări mici cu triluri rare Bufniţe, ciocănitoare Căpriori şi căprioare Vrăjitori şi vrăjitoare Şi găseşte fiecare Găzduire şi-alinare Tu nu spui nici un cuvânt Frunzele foșnesc în vânt Într-o lume trecătoare N-au cuvintele valoare Nimeni nu poate să știe Să exprime veșnicia Numai soarele și cerul Numai codrul și tăcerea Numai frunza ta vorbeşte Şi pe soare îl slăveşte Numai păsările cântă Şi slăvesc prin cânt pământul Orice iarbă şi jivină Slăveşte viaţa, lumina Şi crescând spre cer, copacii Slăvesc liniştea şi pacea Iar stejarii seculari Voievozi şi gospodari Cu rădăcini împlântate În vremuri îndepărtate Din frunziş mereu şoptesc Şi parcă îşi povestesc Câte-au fost în viaţa lor De-a lungul veacurilor Codrule, tu stai, fârtate Când în jur aleargă toate Şi cum stai tu, te străbate Ca un vânt, eternitatea Mulţumim, codrule, ţie Că ne ţii în veşnicie Că ne ţii în veşnicie Că ne ţii în veşnicie