Lyrics

Câte, câte nopți am ars Câte drumuri încă străbat Oamenii ca mine nu cad Dedicat nu prea mi-o ard delicat, no! Ia-mă acum de mână Nu fugim dar suntem mai tari împreună Încotro pornim sare strada Eu cu ai mei, baby cât armada, yeah, yeah, yeah Nu vreau să mă satur de ele vreodată și-mi dau Microdoze de noi, ca în vise, pe-ascuns și tot mai mult le vreau Plutim peste lumi, nu lăsăm pe nimeni s-ajungă la noi Ne tot contopim câtă fantezie Când nu mai suntem doi Zgomot, zgomot Fumez și tot mă trezesc zi de zi Nu vegetez, am conștiința pură Scenarii nu alerg aiurea, le fac să se întâmple când te iau de mână Fețele lor par cam palide, uite soarele se uită la noi într-una Unii au capu' prea în pământ și viața zboară deasupra și culeg fix Uite cum coboară ceața, să ne-acopere, na-na Ne ascunde universu' cu brațe deschise, da Fără frică și fantasme Nu furtuni, nu scenarii proaste Noi nu ne mai pierdem, na-na Câte, câte nopți am ars Câte drumuri încă străbat Oamenii ca mine nu cad Dedicat nu prea mi-o ard delicat, no! Ia-mă acum de mână Nu fugim dar suntem mai tari împreună Încotro pornim sare strada Eu cu ai mei, baby cât armada, yeah, yeah, yeah Nu vreau să mă satur de ele vreodată și-mi dau Microdoze de noi, ca în vise, pe-ascuns și tot mai mult le vreau Plutim peste lumi, nu lăsăm pe nimeni s-ajungă la noi Ne tot contopim câtă fantezie Când nu mai suntem doi Zgomot
Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out