Lyrics

Rană lângă rană Durere lângă durere Chin lângă chin Mormânt, lângă mormânt Așa am biruit până acum Așa vom învinge Nu scriu pentru artiști banali și analiști culturali Scriu numai pentru cocalari și daviști, tocilari și punkiști ordinari Și dacă nu mă crezi că n-am vrut să sparg piața cu el Crede-mă măcar că-s gata să sparg gheața cu el Îți iau chiar viața cu cel mai dur album, după ce-ți sparg fața cu el Că-i ca un meci de K1 sau de box, dat de FOX ori HBO MC-ii-s KO la doar 11 secunde după-nceputu' primei runde Deși le dau șansa revanșei, nu pot răspunde În fața avalanșei verbale ce le otrăvește căștile Le dezvelește măștile, le împrăștie găștile Și dacă nu mă știi, ei bine sunt unica rază De speranță al cărei suflu cald îți invadează întreg spiritul Și resuscitează din mormânt ca pe Lazăr Scuip noțiuni de bază Și știu destui din cei ce le procesează Restu-i șocat pesemne de ce scuip Făcând presa s-asemene cu fiul lui Sem MC-ul desemnat să semene panică-ntre ființe semene Ca un 747 cu kerosen în el Țâșnind glonț dum-dum și croindu-mi drum spre noi turnuri gemene Vreau să trag un alt fum prin cavum în mine Mi-a luat trei ani să trag un album, în fine Vin acum cu-n alt rând de rime Mâinile sus, creștine E ca și cum aș ține un mare Magnum spre tine Vreau să trag un alt fum prin cavum în mine Mi-a luat trei ani să trag un album, în fine Vin acum cu-n alt rând de rime Mâinile sus, creștine E ca și cum aș ține un mare Magnum spre tine Am luat ce-i al meu și-acum poftesc la ce-i al tău Nu sunt cel mai bun, deci fii gata de ce e mai rău Încercând să te-adaptezi la ce-i mai nou Inventez argou, sunt o minte strălucită ca Russell Crowe Fără falsă modestie Cedry2k lasă pe hârtie filosofie special mistică Tratate de criminologie și psihologie criminalistică Scuip mostre de poezie balistică și măiestrie artistică Da-ntre-atâtea rime câte scot din cortex Mesajul e subînțeles și p-ăsta tre' să-l scoți din context Oricum n-o să-mi dau foc din protest Scot un plop, îi dau foc și pornesc spre primul loc pitoresc În timp ce tu, te dai la fund ca bulangii de la Operă Scoțând capu' doar cât s-atragi atenția la poteră Io am stofă de MC, după ce trece de manoperă Tot materialul pus cap la cap e-o capodoperă Ca "Rondul de noapte" al lui Rembrandt E incredibil ca detenta unui pigmeu care-o înfige prin slam dunk Și irezistibil de tentant ca damful penetrant al unui mugure de skank Dă-i foc sau te sparg Vreau să trag un alt fum prin cavum în mine Mi-a luat trei ani să trag un album, în fine Vin acum cu-n alt rând de rime Mâinile sus, creștine E ca și cum aș ține un mare Magnum spre tine Vreau să trag un alt fum prin cavum în mine Mi-a luat trei ani să trag un album, în fine Vin acum cu-n alt rând de rime Mâinile sus, creștine E ca și cum aș ține un mare Magnum spre tine Fă bine și crede-n ce-ți zic Merit credit înzecit, nu pentru că-s poreclit Cedry2k Da' ca-n orice alt război pă măsură ce trec ani Soldații supraviețuitori se cheamă veterani
Lyrics powered by www.musixmatch.com
instagramSharePathic_arrow_out