Banalitate

Pe toate scenele din lume, Mereu, mereu aceiași nume, Mereu, mereu, mereu aceeași doi, Un el și-o ea, aceeași dramă, Pînă ce ea devine mamă Și-aceia doi sîntem și noi. În Biblie și Odiseea mereu bărbatul și femeia, Într-o-ncleștare fără de sfîrșit, Cu sinucideri și speranțe, Cu ministere de finanțe, Impozit care trebuie plătit. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt. Și, Doamne, ce banalitate, Le știm de la-nceput pe toate, Toate iubirile se nasc și mor Și totuși eu, cu nebunie, Mă dăruiesc cu totul ție, Iubindu-te-mpotriva tuturor. De-ar fi ca șapte-opt planete Aceeași dramă s-o repete, Eu piesa mea o joc pîn la final, Mereu, mereu aceeași dramă, Ne înrobește și ne cheamă Și te iubesc eroic de banal. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt. Din jugul meu cu două locuri, Aprind în toată lumea focuri Și mîna stînga este ... mea Și din adresă în adresă, Mereu, mereu aceeași piesă, Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora. Mai vrem să mergem și-astă seară, La drama ce ne-o comandară, Să fim eroii tragicului rol, Un el și-o ea de-a pururi fi-vor, Jucăm, stimate domn regizor, Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt. Ea și el sînt la fel, Fiecare-n cuplu este sfînt, Dar ca noi, ca noi doi, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt, Nu e, totuși, nimeni pe pămînt.